Livada - Constantin Chirita, Editura Cartea Romaneasca

Cînd am scris prima dată despre această lume,', eram subjugat de spectacolul ei acaparator, fascinant, aproape mistic. Structura mea optimistă și necesitatea aproape biologică de a descoperi și argumenta partea eroică a vieții noastre de toate zilele, pentru că există acest eroism, ca o lege a supraviețuirii, cred în el și voi crede pînă la ultimul rînd, oricît de dureros ar putea să fie, se întîlneau cu starea și sursa unui eroism pe care și astăzi, aplicîndu-1 vremii aceleia, îl con­sider poate cel mai pur din cele care mi-au stîmit și căutat cuvintele. Omul și credința lui, pentru că munca mi se părea, și lui i se părea, pe atunci, o cre­dință, se înghesuiseră într-o frază-simbol : „Nu știu cine de la cine se molipsește mai mult : oamenii de la oțel, sau oțelul de la oameni.“ Și am scris cartea în febră, cu flăcări, ca o exclamație.

Rescriind-o, după foarte mulți ani, și în mai mulți ani, am avut mereu senzația, cum ar spune poetul, că dezvolt o exclamație. Nu pot vorbi despre un proces foarte lucid, lumea acelei vremi își proiecta încă, aproape nealterate, puterea și dominația.