Crepuscul - A. Higgins, Editura Univers

În autobuz becurile ardeau slab, portocaliu, în spatele gea­mului opac, înclinat : înșirate sub plasele de bagaje luminau panourile publicitare cu cercuri repetate, de lumină meschină. Un chip palid ce părea să fi înțepenit, o pîndea în geam. Stătea lîngă fereastră, pe la mijlocul autobuzului, simțind cum stomacul începe să i se întoarcă pe dos. Gaze fierbinți de la motor se amestecau cu mirosul de tutun tare, brut, cu mirosul fumului de țigară, care îi era cel mai neplăcut din toate, și cu alte otrăvuri exalate de două ori douăzeci de plămîni de truditori. Erau cu toții acolo, în jurul ei, într-o mare duhoare de transpirație și de trupuri nespălate. în acea atmosferă înă­bușitoare, saturată de fum, alții, mai robuști decît ea, nu încer­cau aceste neajunsuri, emanînd, fiecare, propriile efluvii de căldură și bunăstare. Apoi geamul se încețoșă din nou : pică­turile de umezeală începură să se condenseze, dîre ude por­niră să se prelingă în jos : fața din geam se descompuse și dispăru.

Mîinile îi stăteau în poală, desfăcute, una peste alta, în mănușile gri de căprioară, închise cu butoni — mănuși care vorbeau de timpuri mai bune — cu biletul de întoarcere emis de Compania Irlandeză de Omnibuze vîrît în despicătura mă­nușii stîngi. Ferestrele erau închise ermetic și pasagerii, zgîrciți la vorbă, mulțumiți, fumînd, stăteau umăr la umăr, expirînd aburi de bioxid de carbon. în autobuzul care, în acest timp, se tîra înainte prin noroaie, te înăbușea acea căldură umană colectivă pe care o găsea dezgustătoare și, în acel loc urît mirositor, se simțea singura. Locurile aglomerate îi făceau rău, claustrofobia ei nu se împăca de loc cu ele : călătoria cu auto­buzul, mai ales, o îmbolnăvea.