Misiunea Labirint - Ion Capet, Editura Facla

Revăd totul ca într-o oglindă strîmbă, ca într-un șir de oglinzi; obiectele se măresc, se du­blează, se înmulțesc — nici nu știu de cîte ori se repetă — se suprapun, se apropie și se depărtează. Un haos în oglinzi, ca într-un labirint. Și din acest amalgam disting, cu o claritate dureroasă, nemiș­carea morții, rînduiala obiectelor. Pe covorul sîn- geriu, cu pete negre, se află două corpuri neînsufle­țite! Unul stă într-o poziție bizară, cu capul reze­mat de comodă, cu brațele întinse ca un răstignit. Nu-1 cunosc. Mă uit la el ca prin ceață, mă obse­dează ideea de a-1 întreba cine e și de unde vine, dar limba nu m-ascultă, aerul pe care-1 sorb a de­venit clisos și-o ține lipită de cerul gurii; celălalt s-a chircit la picioarele mele, cu ochii sticloși și rîsul îmi gîlgîie în gît, nu-mi pasă că nu-1 aude nimeni, îl aud eu și-mi e de ajuns, mă sprijin de el ca de un zid, mi-adun puterile și izbesc, izbesc cu piciorul în trupul inert.