Viviane-In lumea larga - Andre Dhotel, Editura Eminescu

Oare cum de îndrăznise Stephane să spună că nu poate suferi sticleții. Raoul îi ținuse parte. La fel un ucenic de notar și un funcționar de bancă. Oameni de Ia oraș care habar n-au de nimic. Sticleții... De ce nu-i era nesuferită și -lumina zilei ? Niciodată nu văzuseră vreo lumină adevă­rată. Niciodată. Zicînd „niciodată", Augustin îi azvîrlise lui Stephane paharul în față. Apoi răsturnaseră masa și spărseseră sticla. Augustin aproape că fusese fericit că-l dăduseră afară și se pomenise pe șoseaua plină încă de răcoarea ploii și-a furtunii.

Se bătuse așa cum trebuie. Timp de două minute în­tregi, ceea ce era de-a j uns pentru onoare, ca și pentru bucuria acelei liniști care urmă. Tîrgușorul Bercourt ră- mînea tăcut și aproape pustiu spre sfîrșitul acelei după- amiezi. Da, îi strigaseră să se ducă în ținutul lui, în Sau- maie. Ce știau ei despre Saumaie ? Mai întîi că nici nu era beat. Trei pahare de rubiniu, nici un strop mai mult. Niciodată nu băuse atîta. Dar în ziua aceea simțise cu orice chip nevoia celor trei pahare și a încăierării care urmase, ca să-și înece cumplita disperare amoroasă ce-1 cuprinsese iar, pe nepusă masă. Lumina zilei... O luă pe stradă, merse destul de drept și se duse să se așeze în parc, chiar în fața farmaciei Soudret, dar nu pe bancă, ci pe un soi de stîncă falsă, în mijlocul unor tufișuri de cotoneaster, Crengile ude ale copacilor atîrnau în mijlocul cerului pe deasupra acoperișurilor din Bercourt.