Utopia profesorului Dunca - Valeriu Bargau, Neculai Chirica, Editura Eminescu

   Mașina gonea cu toată puterea pe care i-o dădeau mo­torul, pus perfect la punct, dibăcia șoferului și șoseaua asfaltată, bine întreținută și, întîmplător, nu prea circu­lată la ora aceea. Dacă mai adăugăm și limpezimea văz­duhului, ne putem da seama că ocupanțîi autoturismului vișin iu aveau toate condițiile unei călătorii plăcute pe parcursul căreia nu mai conta prea mult că indicatorul de viteză sălta pînă la limitele de sus ale aparatului de bord. Plopii fremătători de pe marginea șoselei păreau niște santinele pe care două benzi rulante îi duceau, cu aceeași viteză, îndărăt.

   In mașină, doi tineri. Păreau de aceeași vîrstă. Singura deosebire dintre ei era de... gabarit. Cel care conducea, avea umerii lăți, pe măsura unui trup bine legat, iar în­soțitorul său era mai subțiratec. Absolviseră împreună aceeași Școală Militară și prietenia dintre ei, statornicită acolo, dar și rezultatele obținute în anii de pregătire pro­fesională, au dus la repartizarea lor ca tineri locotenenți de miliție în localitatea O..., în subordinea colonelului Călin Nicoară, om cu o vastă experiență, de un calm ajuns pro­verbial, dotat cu o inteligență ascuțită care-i permitea să aleagă, din nenumărate posibilități, soluția adecvată, cu maximum de operativitate.