Un om intre oameni-vol. 3 - Camil Petrescu, Editura pentru literatura

- Cod produs: 0001056
Descriere
Casa polcovnicului Ion Solomon, comandantul Regimentului III de infanterie, este chiar peste drum de cazarmă. Daca o privești din partea asta dinspre răsărit, este o clădire joasă, căci arată, în afară de marchiza de fier și sticlă, înălțată numai cu o treaptă de la uliță, doar patru ferestre, ceea ce lasă să se ghicească, după obicei, două odăi, în dreapta și în stingă» iar în mijloc o sală mai mult lungă. Aci la uliță, streașină ei de șindrilă abia dacă so ridică peste un stat de om. E adică la fel cu toate căsuțele de pe această uliță, care ține de-a lungul Curții
■ Arse \ urcînd Dealu Spirii. Dacă însă o privești dinspre ' mahalaua și biserica Izvorului, de partea cealaltă dinspre apus, atunci ea îți apare ca o casă cu două caturi, avînd un ceardac mare la catul întîi, sprijinit pe stîlpi de lemn groși, căci e clădită chiar în ruptura rîpei, ca și casele vecine. Din ulița care se încovoaie spre biserica Izvorului se intră în curtea mică și pătrată, care e deci mult mai în adînc decît fața casei.
Specificatii
| Informatii despre carte | |
| An aparitie | 1962 |
| Autor | Camil Petrescu |
| Coperti | brosate |
| Editura | Editura pentru literatura |
| Pagini | 514 |
%20-%20Jules%20Verne,%20Editura%20Ion%20Creanga-300x300h.jpeg)










