Un om in furtuna - Dumitru Almas, Editura Ion Creanga

Pe flacăra ajunsă la capătul feștilei se zbate, licărește ca un sîmbure de lumină, stîrnește umbre pe zidurile chiliei vechi, afumate și umede, se îneacă în rămășița seului topit din gura sfeșnicului de lut și se stinge.

în chilie și-n beznă, un tînăr stă pe marginea patului, cu un ceaslov greu pe genunchi. Nu pare impresionat c-a rămas pe întuneric. își reazemă fruntea largă de peretele rece. își greblează cu degetele lungi părul negru, bogat, moale, mătăsos ; îșî dilată nările, zburlindu-și parcă mustața abia mijită.

Copleșit de tristețe, lăsă capul pe mantaua soldățească de la căpătîi. Asprimea postavului îi înțepa obrazul. Scîn- durile patului, insuportabil de tari, îi torturau ciolanele stoarse de vlagă. Dar parcă și mai chinuitoare i se depă- nau gîndurile : ...Și dacă m-am plîns și lui Vodă Bibescu, ce-am folosit ? Ministru al Treburilor dinlăuntru e tot Villara, iar mai mare la agie tot căpitanul Costache, zis Chioru. Zbirii care m-au arestat acum trei ani...

Gîndul tînărului se poticni, ca un pui de prepeliță încurcat în spini.