Un drumet al cintului - Dan Iordachescu, Editura Eminescu

De mic copil muzica și natura m-au emoționat. Fru­musețile firii nu erau numai un prilej de contemplare sau de recreație, ci mâ transpuneau în lumea visului și uneori îmi prilejuiau clipe de reculegere.

Am iubit de timpuriu muzica. Mai întîi, ariile din ope­retele lui Lehar sau Strauss, pe care le auzeam la radioul Philips nou cumpărat, pe atunci, mîndria casei noastre. Și mai apoi opera, pe care nu o înțelegeam prea bine, dar care-mi provoca, ascultînd-o, inexplicabile răscoliri sufletești.

Copilăria și adolescența le-am petrecut la lași. Am locuit în cartiere cu străzi cuminți, liniștite, boeme uneori, în lașul acelor vremuri ce-și mai păstra încă bine cunos­cutul său aer patriarhal.

Era în orașul de atunci ceva care amintea de Ștefan cel Mare sau Cuza Vodă, de Creangă, Eminescu, Enescu.

Apoi, erau cei care trăiau acolo, oameni blînzi și la locul lor, oameni cărora cartea le dădea mai multe bucurii decît pîinea.

Dintre ei, înainte de toate, erau Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu, apoi Ionel și Păstorel Teodoreanu, Demostene Botez, George Topîrceanu, George Lesnea, Oti- lia Cazimir și atîția alții.

Am văzut orașe minunate, mari și mici, ale lumii, de la Rio de Janeiro la Hong Kong, trecînd prin San Fran­cisco, Vancouver, apoi Sevilla, Florența, Paris, Orvietto, Leningrad, ajungînd la Beijing și Denpassar în insula Bali.