Triumful mortii - Gabriele D'Annunzio, Editura Univers

In tăcerea de CLAUSTRU A MĂNĂSTIRII SANTA Maria Maggiore, la sfîrșitul lui aprilie 1894, Gabriele d’Annunzio scria ultimele rînduri ale unei epistole de­dicatorii către prietenul său Francesco Paolo Michetti. Terminase de compus un roman, Trionfo delta Morte, al treilea și ultimul din ciclul „romanelor Trandafirului". Lucrase, cum ii mărturisea confidentului său, „cu ciudată încetineală, în lăcașul Artei severe și al Tăcerii".

Tînărul poet și romancier era animat de ambiții puțin comune. La douăzeci do ani voise să revoluționeze lirica italiană, Ia treizeci nutrea o aspirație similară în ce pri­vește proza. In aceeași scrisoare-preambul declara că vrea să contribuie „în mod eficace la constituirea în Ita­lia a prozei narative și descriptive moderneîndeosebi modernitatea actului literar parc să-1 obsedeze pe acest turmentat al atîtor pasiuni.