Timp scufundat - Dominic Stanca, Editura Eminescu

In ciuda precocității sale artistice, materializate în foarte timpuria exersare a tuturor genurilor literare, Dominic Stanca, asemeni celorlalți membri ai Cercului literar, s-a impus tîrziu ca scriitor. Totodată — fapt dureros pentru destinul uman al^, artis­tului — profilul său estetic a primit tușa apăsat decisivă abia postum, prin apariția insolitelor balade din Strada care urca la cer. Dominic Stanca n-a reușit să debuteze, așa cum ar fi fost firesc, cu „vesperalele" sale — poeme foarte originale în con­textul liricii noastre — ci, din motive independente de sine, mult mai tîrziu, cu Roata cu șapte spițe, care cuprinde povestiri de­dicate răscoalei lui Horia. Aceste proze rămîn însă și astăzi la fel de valabile din punct de vedere artistic, datorită purității lor, neumbrită, cum ne-am aștepta, de malignele infuzii proletcultiste ale vremii. Pentru volumul Roata cu șapte spițe — sporit apoi cu un alt ciclu de povestiri despre Avram lancu și republicat sub titlul Pentr-un hoț de împărat — I. Negoițescu, în planul Is­toriei... sale, îl introduce pe Dominic Stanca în paragraful „Tran­ziția" alături de Marin Preda, Zaharia Stancu, Titus Popovici, Eugen Barbu, Iulian Vesper, lulia Soare), atașîndu-1 totodată și „tradiției realismului mitic", în descendența lui Agârbiceanu.

In povestirile ardelenești cu caracter istoric ale lui Dominic Stanca nu există nimic exterior-spectacular, amploarea epopeica a ceea ce au fost cele două mari tragedii transilvane convertin- du-se, aici, într-un prelung cîn tec, elegiac. Aproape toate prozele a căror acțiune, abia schițată, este situata după înfrîngere ori în momentele ce o preced — constituie, de fapt, un fel de finaluri fragmentare care numai contopite sub semnul modali­tății elegiace comune configurează deznodămîntul unic, cu mi­tice semnificații. Marile izbucniri ale mulțimii, care i-ar’fi tentat pe un Rebreanu ori Pavel Dan, sînt aicî surdinizate și se în­cheagă indirect pnn reflexele lor parțiale, adică în mici gesturi.