Taina - Lucian Penescu, Editura Eminescu

Trebuie neapărat să vi-1 descriu pe locotenentul Petre Neagoe ca totul să fie dar de la început. Acest ofițer de milific cu state de începător a trecut prin două trepte ale muncii. La început, pentru scurt timp, la biroul economic din orașul M., acum reprofilat la judiciar. Era în fața mea așa cum îl știam. Bine legat, chiar prea bine, înalt, blond, pielea albă, ochii albaștri... Are ochii albaștri ca llorile acelea de cîmp... Am' uitat cum le cheamă... Ba nu, mi-am adus aminte, albăstrele. Cînd îl priveam toată ființa lui îmi devenea simpatică. Și să mai zici că șefii judecă pe subordonați obiectiv ! Recunosc, în cazul lui Neagoe dau dovadă de subiectivism. Dealtfel, ce să mai lungesc vorba, doar oamenii de știință au stabilit că este suficient să citești în ochii omului, să-i studiezi fața, și poți sa-i determini fără a greși caracterul. Eu așa am pro­cedat de mult si de atunci tot timpul și cu mîna pe inimă vă mărturisesc că nu m-am înșelat niciodată. Nici­odată. Deci nici în cazul lui Neagoe sper să nu mă înșel.

— Tovarășe căpitan, vă deranjez cu o problemă pe care singur nu o pot rezolva.

Știam că are un dosar de soluționat, nu prea complicat, pe care, chiar eu. șeful său, căpitanul Virgil Pop, îl stipr diasem bine.