Silas Marner - George Eliot, Editura pentru literatura universala

ÎN VREMURILE cînd roțile de tors zumzaiau fără con­tenire prin gospodăriile sătești, și cînd însăși doamnele din lu­mea bună, cele înveșmîntate în mătăsuri și fireturi, își aveau propria lor roată de tors din lemn de stejar lustruit, bineînțe­les de jucărie, în acele vremuri puteai vedea prin locuri depăr­tate, la mijloc’de drum între poteci, sau pierdute prin viroagele •dintre dealuri, niște oameni gălbejiți și scunzi peste măsură, care, măsurați după statura țăranilor vînjoși, păreau rămășițe ale unui neam dezmoștenit. Dulăul ciobanului hămăia îndîr- jit cînd apărea pe culme vreunul dintre acești oameni cu în­fățișare străină, umbră întunecoasă profilată pe fondul apu­sului timpuriu de iarnă ; cărui cîine putea să-i placă o siluetă, încovoiată sub un sac greu ? or, acești bărbați palizi rareori porneau la drum fără acea povară ciudată. însuși ciobanul, deși era întru totul îndreptățit să socoată că în sac nu ascun­dea nimic altceva decît ață de in sau poate suluri lungi de pînză tare, lucrată din același fir, nu era pe de-a-ntregul con­vins că, oricît de folositoare ar fi fost, meseria aceasta de țe­sător putea da roade fără o mînă de ajutor din partea diavo­lului. în acele vremuri mult îndepărtate, nimbul superstiției -aureola orice persoană sau orice lucru complet ieșit din comun, sau numai cînd și cînd neobișnuit ori, pur și simplu, străin din întîmplare, cum ar fi vizita negustorului ambulant sau a to­cilarului. Nimeni nu știa unde își aveau căminul acești rătăci­tori sau de unde veneau ; dar, cum puteai ajunge la o concluzie în legătură cu cineva dacă nu găseai nici măcar un om care să-i cunoască mama sau tatăl ?