Sfintul Raju - R.K. Narayan, Editura Univers

Raju se bucură de apariția intrusului — era ceva care îi mai ușura povara singurătății. Noul venit stătea în picioare, contemplîndu-i chipul cu respect, ceea ce pe Raju îl amuza și-1 stînjenea în același timp.

Stai jos, dacă poftești, spuse el ca să spargă gheața.

Celălalt acceptă propunerea, mclinînd din cap cu re­cunoștință și, după ce coborî treptele pînă la rîu, unde se spălă pe picioare și pe față, se înapoie ștergîndu-se cu capătul prosopului galben, cadrilat, aruncat pe umăr și se așeză cu două trepte mai jos de lespedea de granit de lîngă un altar străvechi, pe care Raju ședea cu picioa­rele încrucișate ca pe un tron. Ramurile copacilor, în- tîlnindu-se deasupra rîului ca un baldachin, foșneau și fremătau, agitate de foiala păsărelelor și a maimuțelor care-și făceau culcușul pentru noapte. Dincolo de dealuri, în susul rîului, soarele asfințea. Raju așteptă ca celă­lalt să spună ceva. Dar noul venit era prea cuviincios ca să înceapă el conversația.

— De unde ești ? întrebă Raju, de teamă ca omul să nu ia inițiativa și să-i pună lui aceeași întrebare.

— Din Mangala, răspunse celălalt.

— Unde vine Mangala ?

Celălalt își flutură mîna, arătînd încotro va peste rîu, dincolo de malul înalt și prăpăstios.