Serbare cimpeneasca - Ion Noja, Editura Dacia

’ Lui Serafim Tăslăoanu i se întîmplă ceva neobișnuit. Ceva unic și scandalos. Tocmai lui! Nu-i mai venea să se ridice din pat — și basta! Asta în ciuda faptului că nimic nu se clintise din convingerile sale. Continua să creadă, mai vîrtos ca de obicei, că somnul din timpul nopții este un rău necesar, iar prelungirea lui după orele cinci dimineața o gravă abatere de la principiile sănătoase care cer ca viața să fie trăită și nu dormită. Continua să creadă, dar nu era în stare să se supună crezului său. Deși, aparent, totul debutase ca la carte. Era deja treaz, cînd Voinicul cîntă de trei ori, aducînd zorile. Ce cocoș! Doxă, nu altceva! L-a verificat în mai multe rînduri, cu ochii pe ceas. Nici un minut în plus, nici un minut în minus. Mostră de pre­cizie, de disciplină și devotament. S-ar fi putut oricînd bizui pe exactitatea lui. Prefera, totuși, să se ■‘trezească cu cîteva clipe mai devreme ca să-1 asculte. Sirenă cu suflet!

Încîntat de cele trei semnale, căută să-și adune ener­giile din mădulare cu gîndul să sară tinerește din așternut — obicei la care ținea, în ciuda faptului că-și deranja de fiecare dată nevasta, care-1 apostrofa cu același mormăit incifrat. Dar ... făcătură! Lene dulceagă îi căptușea trupul devenit parcă una cu salteaua de sub el și cu pînzeturile moi de deasupra. Mîinile și picioarele i se confundau cu stin­ghiile patului, cu noptiera, dulapul și blana ferestrei.

Cine-și putea permite o farsă ca asta?! Era cît pe ce să rostească întrebarea cu voce tare, indignarea o simți ur- cîndu-i în gît, cu gustul ei specific, ca atunci cînd era pus în situația să înghită observații la care nu putea riposta.