Qasr es-Sawq-vol. 1 - Naghib Mahfuz, Editura Minerva

Domnul Ahinăd Abd el-Gawad închise poarta și porni agale spre casă, învăluit in lumina blinda a stelelor. Simțea vîrful ascuțit al bastonului afundîndu-se în praf de fiecare dală cînd se sprijinea în el. Trupul îi ardea ca jarul. Ar fi vrut în clipa aceea să-și spele fața și gîtul cu apă rece, să stingă — chiar si numai pentru o clipă — dogoarea de iulie și pălălăilc din capul și din trupul său. La gîndul apei reci se învioră puțin, iar fruntea i se mai descreți. Se strecură prin ușa de la intrare și zări lumina slabă, dansînd pe pereți. Mișcarea ei trăda tremurai mîinii care ținea lampa. Urcă treptele sprijinindu-se cu o mină de balustradă și cu cea­laltă pe baston. Loviturile succesive dobîndiseră demult un ritm propriu, cu totul aparte, care ajunsese să-l dea de gol la fel ca și trăsăturile feței. în capul scării îl întîmpină Amina cu lampa în mină, ca de obicei. Cînd ajunse lingă ea, se opri să-și tragă răsuflarea. Pieptul i se înălța și cobora pripit, trădînd efortul.

— Bună seara! zise el.

— Bună seara, stăpîne! îngăimă Amina si porni cu lampa înaintea lui.

Cînd trecu pragul dormitorului, se precipită spre cana­pea și se prăbuși pe ea cu trupul mătăhălos făcînd să geamă toate arcurile.