Primavara - Singrid Undset, Editura Garamond

. Axei se plimba încoace și încolo prin fața băncii, așteptîndu-1 pe fratele său.

Ploaia cădea fină și deasă. în spatele caselor se zărea muntele în ceață. Pe strada principală a ora­șului, casele de lemn, aproape toate cu două caturi, erau vopsite în culori deschise : cenușiu-gălbui, fu­muriei și cafeniu. Mai departe, spre pod, o casă de piatră și cărămidă rupea această armonie, amintind cu tristețe că te afli într-un oraș mare.

„Dacă ar fi soare. își spunea Axei, mi s-ar părea chiar îneîntător.” Se uită la ceas : trecuse un sfert de oră de cînd aștepta.

în aceeași clipă, cățelușa de vînătoare a fratelui său i se fofilă printre picioare, făcu apoi cale-în- toarsă și sări pe stăpînul ei. Torkild întinse mina :

• lartă-mă că te-am făcut să aștepți.
• Credeam, zise Axei, că voi, funcționarii de bancă, sînteți punctuali, măcar după terminarea ore­lor de birou.

Torkild spuse :

— Ia uite, ai început să vorbești daneza ! Va trebui să te apuci să vorbești din nou limba' ma­ternă, dragul meu.

— Limba maternă... Da, în fond, ai dreptate.

I se păru că toată proasta lui dispoziție se con­densa într-un sentiment de tristețe și de dezgust intens. De ce venise oare ? în sfîrșit, avea ocazia să spună ceea ce-1 preocupa încă de dimineață :

— Ascultă, Torkild, n-aș vrea să-1 jignesc pe •tata... tu ce crezi, aș putea să mă duc pe munte cîtva timp ?

— Bineînțeles. Tata nu se așteaptă să rămîi în văgăuna asta toată vara.

— Desigur, răspunse Axei ușurat. De fapt, abia peste șase săptămîni îmi iau postul în primire.

— Chiar așa ! Cum să stai aici, să nu faci nimic timp de șase săptămîni, cînd nu ai nioi o obligație ? Nimeni n-ar suporta...