Primavara neagra - Henry Miller, Editura Cartea Romaneasca

Este un loc comun faptul că dirdotdeauna subi­ectivitatea omenească și-a găsit un mod al ei de e.r- prcsie, dar niciodată pînă în secolul trecut autorul nu s-a instituit ca un centru al comunicării desprs sine. Baudelaire, Rimbaud, Dostoievski și, în seco­lul nostru, Proust, Kafka, Mușii, literatura erperi- mentală, suprarealismul și psihanaliza, dezvoltarea jurnalisticii și a literaturii de mărturie și document, în șfîrșit, a mass-mediei — toate sînt repere pentru modul în care omul a dat curs atît prospectării sine­lui, cit și curiozității sale privindu-l pe Celălalt. Ten­dința de a crea un „spațiu autobiografic'¹ pentru în­treaga lor operă, manifestă la scriitori precum Gîde, Mauriac, Sartre, dar și la un Whitman, Hemingzray sau Thomas Wolfe, a fost și cauza și efectul acestei atmosfere „personalizante" care a marcat secolul nos­tru, atmosferă de altfel voit întreținută de editori și de critica de întâmpinare.

In acest context, „romanele* autobiografice ale lui Henry Miller se înscriu în seria unor aprofundate dezvăluiri privind natura omenească. „Nu mă con­sider scriitor în sensiil curent al cuvîntului. Nu sînt dccît un om pe cale de a~și povesti viața. E vorba de. un proces infinit, tot mai greu de epuizat pe măsură ce se desfășoară*