Opere alese-vol. 2 - Panait Istrati, Editura pentru literatura

In amurgul acela de început de aprilie, cătunul Baldo- vineștilor, aflat la vreo cinci kilometri de Brăila, sărbă­torea prima zi a învierii lui Cristos. Prin toate ogrăzile, țăranii aprindeau glugi de stuf uscat; de pretutindeni răsunau împușcături vesele, ortodoxă și țărănească cins­tire adusă celui ce a fost cel mai bun dintre oameni.

Veniseră la nea Dumitru — mezinul familiei — de la oraș, mama Joița, cea mai mare dintre cei patru frați, cu singurul ei copil, Adrian, un băiat de optsprezece ani, sosiți să petreacă împreună cele trei zile de Paști. Ea rămăsese văduvă la cîteva luni după nașterea fiului, și nu se mai remăritase, trăind din munca brațelor sale.

La nea Dumitru nu prea aveai loc. Bietul om, cu toate că era încă tînăr, ținea familie numeroasă. Soră-sa, femeie de treabă, se mulțumea cu un colțișor de odaie, iar Adrian, bucuros totdeauna de schimbări, se ducea, fără mofturi, să se culce cu unchiu-său în fin, în podul grajdului, să asculte și să facă haz de poveștile lui și să-i istorisească de-ale sale, de la oraș.