Oglinda retrovizoare - Radu Tudoran, Editura Eminescu

In dimineața aceea nu mă aflam nici la un început, nici la un sfîrșit, ci la o cumpănă a apelor, unde trecutul se des­părțea de viitor, curgînd fiecare pe versantul lui spre a se întîlni la antipod.

Ca totdeauna cînd plec la drum, m-am trezit cu mult înainte de timp. Se apropia jumătatea lui noiembrie, și la ora șase, cînd am ieșit, cu valiza în mîna dreaptă și cu um­brela pe brațul stîng, afară nu mișca nimic ; se simțeau numai apele clipocind. Am ajuns la debarcader cam neliniștit: tre­buia să plec — dincolo, pe pămînt, aveam întîlnire luată prin telefon cu un mecanic, la ora opt, iar aici părea că orașul doarme adînc și pentru mult timp. Curînd însă dinspre mare s-a văzut venind un vaporaș rapid, m-am așezat în lumină, și cînd a acostat, am sărit pe bord atît de bucuros și atît de neprecaut, încît m-am lovit cu capul în pragul de sus al ușiței de la salonul pustiu. M-am lovit însă și alteori, de-atîtea praguri de sus. De la ultimul am o urmă vizibilă și acum ; cînd o descopăr, uneori, mă întristez și îmi vine să rid.

Am fost și am rămas, pînă la urmă, singurul călător pe primul vaporaș ieșit în cursă în dimineața aceea dimi­neața mea, dat fiind că nu mai era nimeni pe drum.