Oameni de buna-vointa - Jules Romains, Editura Minerva

 
Întorcîndu-se de la prima vizită făcută garsonierei din strada Baume, Mărie de Champcenais nu era prea mîndră de ea însăși.
„M-a socotit desigur tare proastă ; odioasă. O domni¬șoară dichisită pentru primul ei bal. O invită un dansator, lai dumneaei începe să facă nazuri : „Mamă, nu vreau. Mamă, du-mă acasă. “
Nu încerca să arunce asupra lui Sammecaud ridicolul aventurii. Alta în locul ei și-ar fi spus, cu oarecare aparentă îndreptățire : „N-avea decît să fie mai dibaci. E datoria bărbatului să știe cum să înfrîngă, sau să adoarmă, pudoarea pe care o întîlnește, d'ricît de ciudată ar fi ea.“ Dar era mult prea preocupată să se învino¬vățească pe sine spre a remarca vreo greșeală în compor¬tarea partenerului. Ce să reproșeze garsonierei însăși, atît de discretă, de-un gust atît de ales, ticsită de intenții măgulitoare ? Sammecaud se dovedise tandru și stăruitor, așa cum șade bine unui amant. Evident că avusese unele gesturi cam îndrăznețe. Dar nu erau oare potrivite îm¬prejurării ? Mărie avea o anumită, cinste sufletească.