O partida de poker - Damian Stanoiu, Editura Fulga

• Ufff

Marta Aldea așeză receptorul la loc, cu obidă mare că nu e un obiect pe care să-l calce în picioare sau să-1 arunce pe fereastră, și oftă așa de lung și cu atîta deznădejde, că stîrni servitoarei o poftă de rîs cu gura plină.

Dar Lina își strînse fălcile" și izbuti să se abțină.

• Sînt așa de amărîtă, Lino, — se plînse doamna, cu glasul cel mai tînguios din lume, — că mi-e frică să nu mă îmbolnăvesc. Ai tu idee ce înseamnă să fii în situația mea ?

Lina își privi stăpîna lung și cu mirare, dar tot nu rîse. Cu toate că, după judecata ei, oricine ar fi avut motiv să facă haz. Chiar doamna însăși. Se ci­tea pe față și în ochii ei, de obicei calmi și atenți, atîta jale — că omul cel mai de rînd s-ar fi simțit obligat s-o ierte și s-o compătimească.

— Da’ de ce, coniță, să fiți amărîtă ? se prefăcu Lina că nu știe care-i pricina. Că domnu’ e sănătos, că dumneavoastră sînteți ca piatra, bani aveți, chi­rie nu plătiți, grija copiilor nu duceți. Un cățel și un motan — și ăia sănătoși și fără belele pe cap. Am dreptate, coniță ?

Iar dacă vi se urăște în casă cu pianul și cu ce- titu’, mai ieșiți p-