O calatorie spre marea interioara-vol. 3 - Romulus Rusan, Editura Cartea Romaneasca

Ca să ajungi în Pelopones venind de la Atena tre buie să parcurgi cei nouăzeci de kilometri de șosea care ocolesc golful Saronic pe cornișa rîpoasă dintre munte și mare. Pornim, așadar, spre Dafni, ajungem la Eleusis, străbatem o porțiune urîtă, industrială, intersectîndu-ne cu plaforme, cisterne, camioane de minereu și — înainte de a ajunge la Megara — ne oprim într-un refugiu al șoselei să contemplăm idilicul peisaj ce pendulează în vălureală măruntă a apei : o puzderie de insule aburesc sub razele soarelui adolescent, matinal, ca niște delfini împietriți în poziții neverosimile. Scoatem harta și în­cercăm să ne orientăm : pe cîteva, mai mici, nu reușim să le identificăm, căci în Grecia o insulă nu-i neapărat demnă să fie trecută pe hartă, dacă nu are un nume sonor sau o anume suprafață. Dar două dintre ele sînt celebre : cea neagră, depărtată, este Eghina, vechea ri­vală și sclavă a Atenei, iar cea verde, din imediata apro­piere, nu-i alta decît Salamina, gazda marii bătălii na­vale în care grecii, uniți ca de puține ori în istoria lor, au nimicit flota lui Xerxes, scăpînd de sîcîitoarele atacuri persane.

Abia pe hartă îți poți da seama cît de complicată și pitorească este geografia locului. Eghina seamănă cu o minge rătăcită în mijlocul golfului, în timp ce Salamina pare o bucată de pămînt mușcată din coapsa lui, cam în apropiere de Eleusis, și scuipată apoi, puțin mai departe, atît cît să fie o insulă.