Noroi si stele - Ioan Iancu, Martin Schnellbach, Editura Facla

Trenul personal București—Arad intra șer­puitor printre macaze și la cinci patruzeci opri în gara Lipova, la linia a doua peron. Avea o întîrziere de peste zece minute, însă cei care făceau naveta la Arad se obișnuiseră. în ultimele luni se întîmpla aproape zilnic. Motivul era invariabilul cuvînt ’ce trebuia să explice totul: războiul. Porniră în fugă prin ploaia de primăvară spre garnitură, sperînd ca în vagonul de clasa a treia să găsească căldură și, eventual, un loc unde să poată ațipi pînă vor ajunge în oraș. Graba lor mai era motivată și de faptul că peste trei minute, din direcție opusă, sosea accele­ratul ce pleca spre București.

Cu zgomote metalice de frînă, locomotiva „Pa- cific^tt domoli fuga vagoanelor. Cînd sosi acceleratul, dintr-un compartiment de clasa îritîi a trenului per­sonal coborî un locotenent, echipat într-o uniformă albastră peste care îmbrăcase o pelerină cauciucată de culoare neagră. Făcu cîțiva pași printre trenuri și urcă în accelerat. Apoi deschise ușa dinspre pe­ron, iar cînd acceleratul se puse în mișcare, sări din tren.