Niels Lyhne - Jens Peter Jacobsen, Editura pentru literatura universala

Anul 1871 — cînd Georg Brandes își începe, la Universitatea din Copenhaga, celebrele sale conferințe despre curentele literare ale secolului al XlX-lea — e considerat îndeobște momentul în care se naște, de fapt, literatura daneză modernă. în ce măsură data e contestabilă sau nu, în ce măsură epitetul modern acopere. sau nu realitatea sugerată, în ce măsură, în fine, romantismul (ilustrat de Adam Oehlenschlaeger, N.F.S. Grundtvig, Johan Ludvig Hejberg, Hans Christian Andersen sau Paludan-Muller) însem­nează sau nu o manifestare ce impune artei o notă de modernitate, sînt, firește, probleme ce ne interesează mai puțin. Cert este că, prin prelegerile sale, animate de un suflu eminamente polemic, Brandes introducea în Danemarca aservită încă unui spirit conser­vator, sprijinit pe relații social-economice de esență feudală, un mod de gîndire nou, o estetică nouă, eliberate de prejudecăți și diametral opuse celor în vogă pînă atunci. Profet laic, cum îl nu­meau admiratorii, el își îndrepta fulgerele împotriva tradiționalis­mului și romantismului evazionist, izbea în instituții sacrosancte ca biserica, sublinia anacronismul religiei, pleda pentru emanci­parea femeii, denunța fățărnicia clerului și lipsa de scrupule a fi­nanciarilor, proclama dreptul omului de a cugeta liber, descătușai de dogme milenare și umilitoare.