Neclintitii - Mihai Baiu, Editura Albatros

Destrămarea înnegurării care acoperea trecutul ținu­turilor românești a înlesnit ieșirea la lumină a vieții lor, mai ales atunci cinci se aflau în împrejurări de grea cum­pănă. La începutul evului mediu au apărut unele men­țiuni scrise în izvoarele istorice care au dovedit că oricît de pustiitoare au fost prăvălirile prădalnice asupra lor, nu au izbutit să clintească de pe glia strămoșească și din credința în mai bine neamul nostru. De aceea el s-a în­fățișat ca un tot, cînd istoria l-a chemat să-și spună voia.

Un rol deosebit, în această acerbă luptă de viețuire după legile și firea românească au avut formațiile pre­sta tale închegate de o parte și cealaltă a Carpaților Meri­dionali, în Banat, sud-estul Transilvaniei, Oltenia și vestul Munteniei, care au început să fie amintite îndată după marea invazie tătară, din anul 1241.

Pentru preîntâmpinarea altora, la fel de pustiitoare, regele Bela al IV-lea de la Buda a dat diploma din 1247 în favoarea Cavalerilor loaniți sau Ospitalieri, care ur­mau să se instaleze în cetatea Sever inului și să. apere această cale de pătrundere înspre cursul mijlociu al Dună­rii. Ea cuprinde următoarele indicații cu privire la forma­țiile prestatele românești din acele părți :

„... dăruim venerabilului bărbat Rembaldus, marele preceptor al casei. Ospitalierilor din Ierusalim... și printr-însul numitei case întreaga țară a Severinu­lui... cu cnezatele lui loan și Farcaș, pînă la rîul Olt, afară de țara cnezatului lui Litovoi voievodul pe care o lăsăm românilor, după cum au avut-o și pînă acum... Pe lingă aceasta... toată Cumania de la rîul Olt și munții Transilvaniei... afară de Țara lui Senes- lau voievodul românilor, care rămîne acelora, după cum au avut-o și pînă acum și întocmai în acele con­diții rînduite mai sus cu privire la țara Liiua..“