Manechinele - Bruno Schulz, Editura Univers

Născut în familia unui negustor din Drohobîci, un orășel, în care cenușiul vieții cotidiene împrumutase ceva din cenușiul peisajului citadin, iar soarele verii toride semănase în piața pustie moleșală pentru tot restul anului, Bruno Schwiz (1892—1942) a pătruns în literatură pe urmele lui Franz Kafka, dar nu ca un discipol docil al marelui claustrat, ci ca un demiurg care așază în locul unei lumi austere un univers mitologic, universul copilăriei, în care totul e posibil, dar mai cu seamă „regenerarea bruscă a miturilor primare". Aici platitudinea unei reali­tăți ciuntite, populate cu manechine, personaje cu o singură parte a feței, cu un singur braț, cu un singur picior se întregește într-o viziune demiurgică, în care materia, inepuizabilă în manifestările ei, creează, în timp și împreună cu timpul, mereu alte forme ale existenței.

Prăvăliile de scorțișoară, primul volum publicat de Bruno Schwiz, în 1934, la vînsta de 42 de ani, aducea în peisajul literar polonez o proză anti- psihologică, în care legile subiectului psihologic sînt legile lumii înconjurătoare, iar omul este supus unei permanente reducții ontologice.