Limanul - Iuri Bondarev, Editura Univers

Motoarele turboreactorului du- duiau la altitudinea de nouă mii de metri și în frigul acela arctic, scăldat în soare, în spatele gea­murilor groase ale hublourilor se perindau la orizont, aidoma unor stînci uriașe, icebergurile sclipitor de albe, cu vîrfurile țuguiate ca niște căpățîni de zahăr. Pămîntul rămăsese parcă pier­dut undeva dedesubtul lor, în abisul acela albicios, învăluit în grosimea de nepătruns a norilor de gheață.

Și cu toate că cugetul intuia instinctiv prăpas­tia înfiorătoare ce se căsca sub podeaua înclinată și zguduită de tremurul mărunt al vibrațiilor urcînd cu încăpățînare spre înălțimi, saloanele calde se înviorară pe dată însuflețite de lumina blîndă a soarelui și de zborul început sub cele mai promițătoare auspicii, după o așteptare în­delungată pe aerodrom. Strecurîndu-se printre sulițele strălucitoare ale razelor de lumină, din toate colțurile porniră să plutească în aer caierele subțiri și parfumate ale fumului de țigară, pasa­gerii începură să-și desfacă centurile de siguranță și să-și potrivească cît mai comod spătarele moi ale fotoliilor. Pretutindeni se auzea foșnetul înă­bușit al ziarelor împărțite de cele două stewardese (coborîte parcă în chip miraculos de pe reclamele liniilor aeriene internaționale), nespus de încîn- tătoare prin grația lor juvenilă și zîmbetul dulce, îmbietor. Cîte unii mai sugeau încă ultimele cara­mele distribuite cu cîteva minute mai înainte de aceleași stewardese înarmate cu platouri în mîini și arborînd același surîs cuceritor.