Floris, dragostea mea - Jacqueline Monsigny, Editura Univers

Caută, Nero ! spuse Maximilienne. Din adîncul pă-
durii răzbateau strigăte de ajutor. Mai întîi mirată,

apoi neliniștită, se avîntă cu cîinele în desiș.

Era într-o după-amiază de mai a anului 1717. îmbră­cată ca de obicei cu o rochie țărănească, contesa de Villeneuve-Caramey se plimba prin împrejurimile Senlis- ului. După înfățișarea ei modestă nu s-ar fi bănuit că era soția unui prieten intim al Regentului Filip de Orleans.

Foarte frumoasă, cu părul lung, negru și ochi de culoarea violetei, se exilase de bunăvoie în superbul castel de la Mortefontaine.

La început îndrăgostit de fermecătoarea lui soție, Ame- dee de Villeneuve-Caramey nu întârziase să o neglijeze, iar cînd aceasta era în așteptarea fiului lor Adrien, o părăsise de dragul nopților deșănțate de la Palais-Royal.

Dacă Maximilienne avusese o oarecare afecțiune pentru conte, acest sentiment se preschimbase destul de repede într-o resemnată indiferență. Tînăra femeie se gîndea că, la douăzeci și doi de ani, viața i se încheiase. Desigur, îl avea pe Adrien, dar el nu era decît un copil de doi ani, căruia nu-i putea destăinui amărăciunea ei. Singurătatea o apăsa.

— Haide, caută ! spuse cîinelui. Pe măsură ce înainta, strigătele se auzeau din ce în ce mai deslușit, întovărășite de înjurături năprasnice.