Floarea intunecata - John Galsworthy, Editura Porus

IN DUPÂ-AMIAZA ACEEA DE ÎNCEPUT DE IUNIE mergea de-a lungul Holywell-ului, cu haina aruncată pe braț și in capul gol. Era un tinăr de statură potrivită, cu părul negru și des. Parea plămădit din două rase diferite: una viguroasă, cea­laltă fină și gingașă. Chipul lui era de asemenea un amestec ciu­dat: avea trăsături ferme, dar în același timp o expresie mai de­grabă blîndă și tristă. Ochii săi, de, un cenușiu întunecat, cu gene foarte negre, plini de lumină păreau că privesc dincolo de ceea ce vedeau, dîndu-i un aer absent. Dar cînd zîmbea, dezgo- lindu-și dinții albi ca ai unui negru, fața lui căpăta o stranie În­suflețire.

Oamenii se uitau lung la el cînd îl vedeau, căci, în 1880, um- blînd cu capul descoperit, o luase înaintea vremii sale. îndeo­sebi femeile îl cercetau cu interes, deși observau că nu le bagă în seamă, cu privirea lui pierdută în depărtări și cu sufletul fră- mîntat de fel de fel de gînduri. Știa oare la ce se gîndea, știa vreodată, la vîrsta asta, cînd lucrurile, mai ales cele de dincolo de orizontul imediat, erau atît de ciudate și de captivante? Lu­crurile pe care le va vedea și le va înfăptui după ce va absolvi Oxfordul, unde fiecare; desigur, era „extrem de cumsecade" cu el și de treabă", dar nu prea interesant.