Fecioarele stincilor - Gabriele D'Annunzio, Editura Univers

—Am văzut cu ochii mei muritori deschizîndu-se, ^A “■ strălucind și apoi ofilindu-se și pierind, la scurtă vreme unul după altul, trei suflete fără asemănare : cele mai frumoase, cele mai pătimașe și cele mai nefericite •care s-au ivit vreodată printre cei din urmă descendenți ai unei trufașe seminții.

De prin locurile unde dezolarea, grația și orgoliul lor se perindau în fiecare zi am adunat gînduri limpezi și înfricoșătoare pe care străvechile ruine ale vestitelor orașe nu mi le-au prilejuit niciodată. Pentru a descoperi taina îndepărtatei lor ascendențe am răscolit adîncimea uriașelor oglinzi ale familiei în care uneori ele nu-și dis­tingeau propriile chipuri învăluite într-o paloare ase­mănătoare celei care prevestește descompunerea de după moarte ; și am privit îndelung vechile obiecte mîncate de vreme pe care mîinile lor rect sau febrile s-au așe­zat, cu același gest făcut poate de alte mîini devenite demult țărînă.

Așa le-am cunoscut eu în plictiseala zilelor obișnuite sau,sînt ele făpturile dorinței și nehotărîrii mele?

Așa le-am cunoscut eu în plictiseala zilelor obișnuite și ele sînt făpturile dorinței și nehotărîrii mele.

Acea fîșie din urzeala vieții pe care chiar ele mi-au țesut-o fără știință are pentru mine o atît de neprețuită valoare, încît vreau să o impregnez cu cea mai pătrun­zătoare aromă pentru a o conserva, pentru a nu lăsa ca timpul să-i stingă culorile sau să o destrame înăun­trul meu.