Dreptatea lui Jeremiah Beaumont - Robert Penn Warren, Editura Univers

P OT SĂ VĂ ARĂT CEEA CE S-A PĂSTRAT PÎNĂ azi. După ce s-au înnegurat, prin trecerea timpului, mîndria, patima, chinurile și dorințele tulburi, ceea ce a rămas în urma tuturor acestora se află acum în mîinile noastre. Iată tăieturile din ziare, vechi de mai bine de un veac, pătate, îngălbenite și înghesuite laolaltă pe vreun raft de biblio¬tecă, asemenea frunzelor, toamna, în noiembrie, umede și spălăcite, mînate de vînt în spatele grajdurilor sau în cot¬loanele gardurilor vreunui loc viran. Iată însemnările per¬sonale, documentele și scrisorile, îngălbenite și ele, legate în pachete îngrijite, cu panglici, atît de uscate și înțepenite de vreme îneît se rup aproape imediat cînd le atingi. Iată no¬tele de ședință, de tot ce s-a petrecut în sala de judecată, toate cuvintele rostite, scrise pe foi de hîrtie. Iată și ma¬nuscrisul redactat de el însuși, zi de zi, în timp ce aștepta să i se hotărască soarta în celula sa și-și depăna povestea. Literele cuvintelor se apleacă înainte din cauza grabei cu care scrie. La ce se grăbește? Scrisul apăsat al penei se îm¬piedică în hîrtia zgrunțuroasă, se oprește, apoi pornește mai departe în goana sa împotriva timpului, pentru a-1 lăsa în urmă, sau în goana sa năvalnică pentru a întîmpina Timpul la locul sortit și stabilit dinainte. Cui îi scria el, înălțîndu-se din mlaștina lui sau apleeîndu-se în afara din flăcările pa- timei lui arzătoare pentru a-și spune povestea ? Răspunsul e simplu. Scria pentru noi.