Drept procesual penal - Nicolae Volonciu, Alexandru Tuculeanu, Editura Universitatii Titu Maiorescu

- Cod produs: 0000078
Descriere
Săvârșirea infracțiunilor duce la nașterea raportului juridic de drept penal în virtutea căruia apare dreptul statului de a trage la răspundere penală pe făptuitor și obligația acestuia de a suporta consecințele faptei sale.
Pentru ca tragerea la răspundere penală să se materializeze în sancțiunea prevăzută de lege este nevoie atât de o activitate statală, cât și de un organism specializat care realizează mecanismul de soluționare a conflictului ivit între societate (respectiv stat) și infractor. De aceea, în orice organizare statală și cu atât mai mult în cadrul unui stat de drept există o putere sau autoritate judecătorească a cărei sarcină fundamentală este înfăptuirea justiției.
Justiția reprezentând modalitatea în care se manifestă în mecanismul statal puterea judecătorească (actul jurisdicțional) era firesc ca în Constituția României să se înscrie norme care evocă această autoritate atât sub aspectul ei organizatoric, cât și funcțional. Astfel, art. 126 alin. 1 precizează că justiția se realizează prin înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege; de asemenea, art. 124 alin. 1 înscrie teza că justiția se înfăptuiește în numele legii; referindu-se la conflictul dintre colectivitate și infractor, izvorât din săvârșirea infracțiunii, art. 130 alin. 1 subliniază că în activitateajudiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății.
Specificatii
| Informatii despre carte | |
| An aparitie | 2005 |
| Autor | Nicolae Volonciu Alexandru Tuculeanu |
| Coperti | brosate |
| Editura | Editura Universitatii Titu Maiorescu |
| Pagini | 202 |





