Doi domni fara umbrele - Tudor Popescu, Editura Albatros

  Hotărît lucru, pe la patruzeci de ani încep grijile bărbatului. Cu cîțiva ani în urmă aș fi zîmbit auzind afirmația de mai sus, dar de cînd întîrzii dimineața în fața oglinzii, studiind pe propriul meu obraz „ravagiile timpului", iau lucrurile in serios. Primul articol de cosmetică l-am citit acum două- trei luni într-un „Magazinul", și de atunci mă sur­prind tamburinîndu-mi degetele pe ridurile din. col­țul ochilor, abia stăpînindu-mi tentația de a da lovitura la cutia de cremă ,,antirid“, așezată ispititor în prim planul zecilor do sticluțe și borcanele înșirate pe etajera de sticlă. „Ce mama dracului, am ajuns ca femeile !“ mă înfurii pe mine și mă mul­țumesc să-mi masez ușor, de sus în jos, rotind în jurul ochilor — ca în articolul din revistă — obrazul meu cam tăbăcit. îmi amintesc că bunicii și unchii mei au trăit mult, și mă bucur, dar toți au avut obrazul cam boțit, și mă întristez. Ar fi bine să semăn cu un frate al mamei, bărbat frumos, mort într-un accident de mașină, în floarea vîrstei. Dai’ poți să știi cu cine mai semeni, ereditatea asta a rămas un mister, de care oamenii de știință ar face bine să se ocupe, și să mai lase zborurile în -lună.