Cervantes - Bruno Frank, Editura pentru literatura universala

La Madrid nu existau trasuri. Cardinalul-legat trebui să meargă călare în audiență. în cele din urmă i se făcuse rost de un catîr alb, pe care ședea de-a curmezișul, ca femeile, cu somptuoasele-i veșminte atîrnînd pînă jos. O ploaie măruntă și rece cădea pe pălăria lui plată, purpurie. Bătrînul Fabio Fumagalli, canonic la biserica Sfîntul Petru, ducea catîrul de căpăstru. în urma lor și pe de lături oamenii din suită, trei clerici mai mărunți și cîțiva sluji­tori, pășeau cu grijă, privind încruntați cum li se murdă­reau de noroi ciorapii, pînă sub genunchi. Clericii își su- mecaseră sutanele, ca țărăncile fustele, și se gîndeau cu jind la promenadele bine pietruite ale Romei.

Ciudată capitala asta, în care fuseseră trimiși în misiune. Regele nu găsise să-și aleagă drept reședință decît un tîr- gușor mizer. Mult dacă trăiau aici laolaltă cincisprezece mii de creștini. Casele, aproape toate din lut, cu un singur cat, erau atît de joase încît, de pe catîrul său, cardinalul le-ar fi putut ușor atinge acoperișurile. Asta era capitala unei jumătăți a lumii ! De aici, din acest tîrg murdar, erau cîr- muite Spania, Burgundia, Lorena, Brabantul, Flandra și fa­buloasele regate ale aurului de peste mări. De aici își primeau ordinele, la Neapole, în Sicilia și la Milano, viceregii spanioli. Regele Franței, Republica Veneției și Statul Sfîntului Părinte abia mai țineau piept suveranului care se complăcea aici. Portul și obiceiurile spaniole erau la. modă în lumea în­treagă ; de aici porneau.