Ceasul de la miezul noptii - M. Stan, O. Goga, Editura Eminescu

  Sirena, așezată pe acoperișul înalt al Palatului de justi­ție, sparse cu șuieru-i ascuțit liniștea nopții, urletele si­nistre așternîndu-se în valuri peste orașul cufundat în întunericul camuflajului. Alte și alte sirene reluau sem­nalul devenit în ultima perioadă atît de cunoscut locui­torilor Ploieștiului. Obosiți și timorați, oamenii aproape nu mai simțeau frica alarmelor aeriene; mulți evitau chiar să mai intre în adăposturi, și căutau cîte un loc mai ferit de unde să urmărească siluetele argintii ale avioa­nelor care, în roiuri, își aruncau încărcăturile de bombe asupra orașului deja sfîrtecat de nenumăratele explozii. Asta se petrecea, de regulă, ziua. Noaptea, situația deve­nea și mai grea, aproape de nesuportat. Mai ales atunci cînd bombardamentele se țineau lanț ca în noaptea cînd începe povestea acestei cărți. Avuseseră loc nu mai puțin de trei raiduri. Orbecăind prin întuneric, buimaci de ne­somn, de la mic la mare cetățenii mormăiau îndîrjiți cu gîndul la cîte le adusese pe cap nenorocitul ăsta de război. Mulți, repezindu-și cuvintele printre dinți, îl blestemau pe Mareșal și guvernul lui, pe nemți care deveniseră tot mai insolenți, „pe americanii ăștia care nu mai au liniște nici noaptea", sau chiar pe cocoșii care, treziți de zgomo­tul alarmei, își strigau cîntul cu glas la fel de răgușit ca al sirenelor.