Caruta dracului - Makkai Sandor, Editura Universal Dalsi

latâ Cetatea Ecsed 1 răsună autoritară vocea căpitanului, întoreîndu-se în șa către mica ceată de călăreți care-l urma, abia ivită din desișul păpu- rișului și ureînd drumul consolidat ce domina ținutul mlăș­tinos. Brațul întins arăta spre turnurile inexpugnabile apă­rute într-o surprinzător de bruscă dezvăluire pentru cei că­lăuziți pînă aici pe potecile înșelătoare ale necuprinselor smîrcuri de oamenii comitelui Bâthory Istvăn din Ecsed. Din locul în care se aflau, calea înainta drept, fără meandre, spre poarta cetății de pază, dar palanca, acele așezări for­tificate cu valuri de pămînt, ori de lemn, cu palisadele de pari bine legați între ei, rămîneau încă ascunse de stufărișul ce izbucnea bezmetic din mlaștinile în care ar fi pierit orice vietate care s-ar fi încumetat să le calce fără să fi cunos­cut cărările subțiri care șerpuiau, bine ferite de ochiul dru­mețului. Dincolo, departe, în spatele porții se ridicau înalte, amețitoare, zidurile uriașe și foișoarele masive și negre ale cetății de piatră.

Căpitanul duse la buze cornul de vînătoare și chemarea,' repetată de trei ori, sfîșie văzduhul.

Din pavilionul de deasupra porții se auzi de îndată goarna de răspuns și după nici o clipă, de pe crenelurile unuia dintre foișoare bubui micuțul tun de „bună-vestire".