Batrina domnisoara n-are alibi - Olimpian Ungherea, Editura Scrisul romanesc

AMIAZA ACEEA DE TOAMNĂ- era blîndă, somnolentă și o toropeală dulce cotropea firea pămîntului, îndemnînd la tihnă și contemplare. Vipia celestă cobora calmă și ternă peste străduțele înguste, pavate cu bolovani de rîu, peste gardurile micuțe, cochete, aflate de mult sub stăpînirea hoar­delor de iederă. Casele acestui colț de oraș, cu pleoa­pele lor din tul sau borangic coborîte adine peste ferestre, se răsfățau moleșite sub alintarea sopori­fică a soarelui, înconjurate de grădini mirifice de unde exala un parfum lenevos, greu, saturat. Zum­zăitul molcom al albinelor, chirăitul mărunt, ca un tremur de piculină, al vreunei orătănii, țîșnit singu­lar de undeva din umbra groasă a ogrăzii, sau stri­gătele rare ale copiilor, picurate din susul livezilor, ca un clinchet îndepărtat, sporeau bizar senzația aceea inefabilă de pace eternă, nealterată, conferin- du-i materialitate și culoare.